Istoricul şcolii

Şcoala cu cls. I-VIII Pucioasa a fost înfiinţată în anul 1959.

Școala noastră a funcționat pentru prima data sub numele de „Școala de 7 ani” nr.1 Pucioasa (după cum reiese din Arhivele școlii), în clădirea în care funcţionează astăzi Grădiniţa “Prichindel”. Numele acesta i s-a păstrat 3 ani, până în anul 1962 când a primit numele de „Școala de 8 ani”  nr. 1 Pucioasa. În anul școlar 1965-1966,numele școlii s-a transformat în „Școala Generală nr. 1” Pucioasa, nume care s-a păstrat până în anul 1969. Din luna ianuarie 1970, școala a primit denumirea de „Școala Generală nr.1 cu clasele I – X”  Pucioasa, fiind recunoscută ca și „Școala de 10 ani”.

Deși în anul 1962 școala a primit denumirea de Școala generală de 8 ani nr.1 Pucioasa, aceasta a funcționat cu 7 clase încă doi ani școlari, iar din anul școlar 1964 – 1965 s-au format pentru prima dată 8 clase, fiind reprezentate de 4 clase de ciclu primar și 4 clase de gimnaziu.

În anul școlar 1969 – 1970, numele școlii a fost schimbat în Școala Generală de 10 ani nr. 1 Pucioasa, an în care s-a format o singura clasă de ucenici, clasă numeroasă, la ciclul complementar, clasa a IX-a, formată din 43 de elevi. Un an mai târziu, se regăsește prima clasa a X-a cu un efectiv de 32 de elevi. În anul școlar 2003 – 2004, nu s-a mai înființat clasă la anul I de ucenici, terminând doar anul II, ultima serie.

Din 1990, numele școlii a rămas „Școala nr. 1 Pucioasa”, iar din 29 mai 2003  unitatea primește denumirea de Școala cu cls. I-VIII ”Mihai ViteazulPucioasa, după ce se renunță la număr și rămâne doar numele marelui domnitor român.

Directorii Școlii cu cls. I-VIII ”Mihai Viteazul” Pucioasa, de-a lungul timpului:

DIRECTORI:

REDNIC ION- profesor geografie-1959-1962, 1968-1975

PIETROȘANU PETRE- învățător-1962-1968

SAULEA ELENA- profesor biologie-1975-1980

COJOCARU RODICA-profesor limba franceză-1980-1998

GROSU GABRIEL MIHAI –profesor educație fizică -din 1998

DIRECTORI ADJUNCȚI:

ȘERBAN MARIA-învățător-1968-1969

REDNIC ION- profesor geografie-1965-1968

ANA MIHAELA-profesor fizică-din 2006

COMANDANT UNITATE PIONIERI (funcție similară celei de coordonator pentru programe și proiecte educative de astăzi)

DOBRICI LUCIANA- profesor fizică-chimie-1968-1989

COORDONATOR PENTRU PROGRAMME ȘI PROIECTE EDUCATIVE

PINCOVICI ALINA-IVONA -profesor pentru învățământ primar-din anul 2002

Cadrele didactice care au funcționat la Școala „Mihai Viteazul” între anii 1959 – 2011, cărora le purtăm un respect deosebit pentru munca depusă, sunt:

ABRAMESCU (SAULEA) PAULA – educație fizică – 1959 – 1960; 1962 – 1965

ABRAMESCU LORIN – educație fizică – 1965 – 1982

ABRAMESCU CONSTANTIN – educație tehnologică – 2001 – 2002; 2003 – 2004

ANA MIHAELA  CAMELIA – fizică – din 1987

ANDREI AURELIA – maistru – 1994 – 2004

ANDREOIU NICOLETA –biologie, chimie – 1970 – 1974

APOSTOL ION – matematică – 1969 – 2004

AVRAM (LEUȘTEAN) CRISTINA – educație muzicală, lb și lit română – din 2001

BADEA RODICA – desen -  1995 – 1997

BĂDEANU OLGA – învățătoare – din 1990

BĂDESCU (COȚEA) GEORGICA – biologie – din 2004

BĂDIC MELANIA – religie – 1996 – 1998

BĂJENARU RODICA – limba rusă – 1964 – 1965

BĂLĂCEANU MICȘUNICA – desen – 1987 – 1991

BĂLĂȘESCU  LUCIA  – educație fizică, desen – 1960 – 1965

BENDIC DUMITRU – muzică – 1959 – 1968

BÎRȘU SILVIA – istorie – 1960 – 1963

BOBOC ALEXANDRU – matematică – din 2007

BOGDAN STAN – istorie – 1959 – 1960

BOGHEANU DORU – informatică – 1994 – 1998

BORCEA HERMINA – limba engleză, limba franceză – 2004-2005; din 2008

BOTĂREL ILEANA - limba franceză – 1968 – 1972

BUTA ELENA – biologie – 1968 – 1972

CARTUȚA DANIELA – învățător – 1978 – 1980

CAZAN PAUL – muzică, desen – 1990 – 1995

CERCEL VASILE – instruire practică – 1964 – 1972

CHIȚU VASILE – educație fizică – din 2007

CHIVA MIHAELA – învățătoare – 2006 – 2008

CIOBANU DUMITRU – limba și literatura română – 1990 – 2004

CIOBANU LOREDANA – chimie – 2002 – 2004; din 2005

CIOCĂNEL (MUNTEANU) IONICA – limba franceză – din 2010

COJOCARU RODICA – limba franceză – 1972 – 2002

COMAN ALEXANDRA – educație muzicală, institutor – 2003 – 2005; din 2010

COSTESCU NICOLAE – învățător – 1964 – 1973

COSTESCU (CODREANU) MIHAELA – logoped – 1977 – 1989

CRISTEA GHEORGHE – biologie – 1982 – 1999

DANCIU ELENA – limba română – 1972 – 2001

DAVIDESCU (TEODOROIU) PERSIDA – educație fizică – 1978 – 2005

DIACONESCU ANA – învățătoare – 1959 – 1962

DIACONESCU DUMITRU – lucrări de atelier – 1962 – 1964; 1972 – 1973

DIACONESCU MIRELA – educație fizică – 1970 – 1972

DIACONESCU NICOLAE – învățător – 1990 – 1995

DIACONESCU GABRIELA – istorie – 2005- 2011

DIACONU FLORINA – învățătoare – din 1990

DINU FLORINA – profesor pentru învățământ primar–din 1997

DINULESCU MARIA – învățătoare – 1965 – 1972

DOBRE MARIA – fizică, chimie – 1976 – 1979

DOBRE GEORGE – VALENTIN – profesor învățământ primar – 2005 – 2010

DOBRICI LUCIANA – fizică, chimie – 1968 – 1999

DOROBANȚU IONEL – cultură tehnică – 1970 – 1972; 1973 – 1974; 1976 – 1977

DUMITRESCU ECATERINA – atelier, învățătoare – 1979 – 1989

DUMITRESCU IONEL – matematică – 1964 – 1968

DUMITRU ION – desen, lucrări de atelier – 1968 – 1970

ENESCU SPERANȚA – desen, atelier – 1977 – 1979

ERHAN ELENA – istorie, educație cetățenească, geografie – 1970 – 1999

FLORESCU MARIA – fizică, chimie, desen – 1971 – 1975; 1982 – 1983

GHEORGHE-TATU VALENTIN – religie – 1991 – 2000

GHEORGHE – TATU MIHAELA – profesor pentru învățământ primar – din 1995

GEORGESCU ANA – matematică – 1959 – 1961

GHEORGHIU ELENA – istorie – 1974 – 1985

GHEORGHIU (LUNCAȘU) VESPASIANA – limba franceză – 1976 – 1982; 1990 – 2010

GHICULESCU MIHAIL – învățător – 1986 – 1990

GÎMBUȚĂ PETRU – matematică–1986 – 1990

GROSU GABRIEL – MIHAI – educație fizică – din 1990

HAMER RODICA – științe ale naturii, atelier – 1959 -1961

IACOB ELENA – limba franceză – din 2008

IONESCU DECEBAL – muzică, desen – 1968 – 1969; 1977 – 1978; 1982 – 1983

IONESCU (TACHE) NADIA FLORICA  – limba engleză– din 1978

IONIȚĂ ALEXANDRINA – desen – 1979 – 1982

ISTRATE ALLA – învățătoare – 1959 – 1985

IACOBESCU MARIANA(VARVARA)- învățătoare – 1959 – 1961

IVAȘCU NICOLAE – matematică, fizică – 1979 – 1983

IVAȘCU ȘTEFANIA – institutor –din 1999

LEVITCHI NICOLAE – limba rusă – 1959 – 1960

LUNGU ALESANDRU – matematică – din 2004

LUNGU ADINA – institutor– din 2010

MANEA NICOLAE – matematică – 1960 – 1963; 1969 – 1970

MARIN STELIANA – limba franceză – 1965 – 1968

MATEI ION – geografie, desen, limba franceză – 1959 – 1981

MĂNESCU EMILIA – matematică, desen – 1972 – 1973; 1990 – 2005

MIHAI IOANA – învățătoare – 1972 – 1990

MILITARU ELENA – limba și literatura română – 1990 – 2004

MILITARU NICOLAE – matematică – 1968 – 2001

MILU ADRIANA – limba și literatura română – din 2001

MITRESCU LUCREȚIA – biologie – 1973 – 2001

MOCANU LENUȚA – învățătoare – 1980 – 1981; din 1990

MORARU ALEXANDRU – limba și literatura română – 1959 -1973

MORARU ELENA – limba rusă – 1960 – 1966

NAGHEL ELVIRA – desen – 1969 – 1971

NEACȘU VIORICA – învățător – 1967 – 1993

NEAGA ELENA (LUCIA) – educație fizică – 1959 – 1966

NEAGU DUMITRU – inginer – 1976 – 1980

NICOLAESCU PAUL – istorie – 1977 – 1987

NICOLAESCU EMILIA MARIANA – istorie -  1985 – 2005

OPREA TEODORA – învățătoare – 1962 – 1964

OPROIU VASILE – învățător – 1983 – 1986

PANȚUROIU DANIELA – educație tehnologică – din 2002

PARASCHIVA RALUCA – ALEXANDRINA – învățătoare – 2003 – 2005

PARNIA OVIDIU – educație fizică – 2001 – 2005; din 2007

PARNIA ROXANA – ALEXANDRA – institutor – din 2004

PASCALE FILOFTEIA – educație tehnologică – 1962 – 1971

PETRESCU EUGENIA – limba română – 1966 – 1983

PETRICĂ MIHAELA – educație muzicală – 2009 – 2011

PIETROȘANU PETRE – învățător, lb și lit română, caligrafie – 1961 – 1978

PIETROSANU VIRGINIA – învățătoare – 1959 – 1985

PINCOVICI (OLTEANU) ALINA – IVONA – profesor pentru învățământ primar – din 1991

POLIȘCIUC MIRCEA – muzică – 1973 – 1990

POPESCU CONSTANTIN – matematică, desen–1963 – 1969

POPESCU LUCIA – fizică, chimie, lucrări de atelier – 1964 – 1968; 1974 – 1978

POPESCU ARMEANA – învățător – 1964 – 1971

POPESCU MONICA – engleză, limba și literatura română – 1976 – 1993

POSTA CĂTĂLINA – învățătoare – 2006 – 2008

POSTELNICU LUMINIȚA – educație muzicală – 1995 – 1998

PREDUCHIN (APOSTOL) DIANA – limba franceză – 1994 – 2003

PUREA VIOLETA – învățătoare – 1971 – 1998

PUREA ADRIAN – limba rusă – 1971 – 1974; 1979 – 1980

RĂDUCU (GRIGOROIU) ROXANA –învățătoare – 1989 – 1998

REDNIC ION – geografie, științe naturale, desen, cunoștinte agricole și lucrări practice – 1959 – 1975

RUSU GHEORGHE – atelier – 1975 – 1994

SAMOILĂ MIOARA – limba engleză, educație civică – 2001 – 2002; 2004 – 2005;

SATALĂ VICTORIȚA – fizică – 1975 – 1976; 1978 – 1979

SAULEA ELENA – biologie – 1975 – 1980

SAVU ION – fizică, muzică – 1959 – 1968

SPRINCEANĂ SORIN – religie – din 2002

STANCIU ANTOANETA – învățătoare – 1962 – 1990

STANCIU ION – matematică – 1968 – 1969; 1982 – 1983; 1985 – 1986

STOICA ELISABETA – învățătoare – 1973 – 1976

SUDITU MARIANA – învățătoare – 1985 – 1999

ȘERBAN MARIA – învățătoare – 1961 – 1970

ȘERBU SAFTA – muzică – 1970 – 1972

ȘTEFAN (VĂȚĂȘESCU ) MARIANA – logoped – din 1978

TEBEICA MARIA – geografie -  1991 – 2010

TEODORESCU ANGELA – biologie – 1967 – 1972

TEODOROIU ELENA – istorie, geografie – 1962 – 1971

TEOTOC ELENA – LOREDANA – profesor pentru învățământ primar, geografie – din 2005

TINCESCU PETRUȚA – învățătoare – 1985 – 1989

TÎLVAN ION – atelier – 1974 – 1975; 1976 – 1977

TOBOȘARU  (NEAGOE) LAURA – institutor – din 2007

TRÎNCA  (MILEA) ANIȘOARA-ANTIGONA – educație plastică –din  2000

TUFAN CORNELIA – învățătoare – 2000 – 2001

URSU CONSTANTIN – limba și literatura  română, limba franceză -1978 – 1983

VASILE CRISTIAN – fizică – 1978 – 1980

VASILE GHEORGHE – învățător – 1986 – 1990

VĂDUVA ELENA – învățătoare – 1979 – 1983

VINTILĂ LINA – geografie – 1991 – 1993; 2001 – 2004

VLAD VASILE –muzică – 1959 – 1960; limba și literatura română - 1959 – 1960; 1969 – 1970

ZAMFIR (COJOCARU) AURORA – CLAUDIA – învățătoare, limba și literatura română –din 1989

ZORAPAPEL MARIANA – limba engleză – 1973 – 1975
   ABSOLVENȚI REPREZENTATIVI AI ȘCOLII

Școala cu cls. I-VIII ”Mihai Viteazul” Pucioasa a fost și este una dintre școlile de elită ale județului nostru. De pe băncile ei, au plecat an de an absolvenți bine pregătiți pentru etapele următoare de școlarizare și mai ales pentru viață. Acești absolvenți, nume de renume astăzi sau pur și simplu oameni obișnuiți, cu domiciliul în localitate, în țară sau peste hotare, nu uită că au învățat la Școala nr.1 .

Printre miile de elevi care au studiat la școala noastră, se numără profesori, medici, ingineri, actori,arhitecți, farmaciști, licențiați în drept, psihologi, farmaciști, preoți și lista poate continua mult înainte. Îi enumerăm mai jos pe cei despre care am aflat cum au evoluat, cu specificația că aceasta este o listă preliminară, care va fi completată și care va deveni mult mai lungă atunci când va fi completă.

APOSTOL ADELA- Ph.D-Doctor of Philosophy- Senior Scientist-Advanced Systems and Technologics, Irvine, California, SUA

BOBARU FLORIN- Ph.D-Doctor of Philosophy in Theoretical and Applied Mechanics- Associate Professor Mechanical Engineering- University of Nebraska, Lincoln, SUA

BREZEANU IULIAN-conferențiar universitar doctor-inspector școlar ISJ Dâmbovița

   BUNEA DANIEL- inginer- prorector Universitatea Politehnică București

GROSU GABRIEL-MIHAI-profesor-director Școala cu cls. I-VIII ”Mihai Viteazul”

JIPLEA (DAVIDESCU) ADELINA –economist -director BCR Pucioasa

LIȘCU BOGDAN- medic-șef de secție Spitalul Colțea București

MAREȘ DORU-IONUȚ- critic de artă, traducător, prozator

MARTINESCU (TEODOROIU) MIHAELA- economist-director BRD Târgoviște

MIRCEA DANIELA-ELENA-profesor engleză- director C.N. ”Nicolae Titulescu”

NEACȘU DANA- Ph.D. -Lecturer-in-Law, Rutgers University, SUA

NIȚESCU DAN- arhitect-șef Consiliul Județean Dâmbovița

POPESCU (VODĂ) CLARA-actriță

VLAD VIOREL- Master of Science- Universitatea New Jersey-SUA

 

PROFESORI

 Ana Elena

Arjan (Borcea) Hermina

Ciobanu (Hunter) Oana-(Canada)

Comănoiu (Tebeică) Maria

Măntescu Diana

Necatu Daniel

Olteanu (Pincovici) Alina-Ivona

Parnia Ovidiu

Păunescu (Stăncioiu) Steriana

Savu Bogdana

Ștefănescu (Parnia) Roxana

Trulescu Camelia

Văduva Ileana

MEDICI

Amalfi Mihai

Apostol Alina- (Franța)

Barbu Dana –(Italia)

Cioroba Daniel

Cioroba (Mastacan) Nadin

Ciuică (Nițescu) Ileana

Chira (Ana) Mihaela

Galgoczy (Comănoiu) Nicoleta

Geambașu Alina

Mihai Liana

Neacșa Luminița

Nica Liliana

Nichita Raluca

Nicolaescu Alice

Preduchin Răzvan

Predatu Ioana

Șerbănoiu Raluca

Teodorescu Andreea

Tomescu Andrei

Zadară Alina

LICENȚIAȚI ÎN DREPT

Bașturescu Andrei

Diaconu (Ana) Ioana

Drăghici Emil-primar Vulcana-Băi

Gheorghe Adrian

Parnia(Brânzică) Bogdana

Șerbănoiu Andreea

Vâlcică  Elena – (SUA)

ARHITECȚI

Nițescu Mircea

Oancea Adrian

Stanciu  Dan- (SUA)

Tomescu (Firețeanu) Simina

FARMACIȘTI

Jercan Luminița

PSIHOLOGI

Bădoiu Adriana

PREOȚI

Cioroba Viorel

Gheorghe Valentin

INGINERI

 Cojocaru Dragoș

Davidescu Florin- (Elveția)

Diaconescu (Dinu) Anca

Isuf Sorin –(Belgia)

Jercan Gabriel – ( Noua Zeelandă)

Matei Florin- (Irlanda)

Mănescu Doinița

Mănescu Florin-aeronave

Mănescu Horațiu

Militaru Luiza

Neagu Diana

Olaru Florin

Pop (Băleanu) Ramona

Predatu Cătălin

Roxăndoiu Aurel

Stanciu Bogdan

Stanciu Cornel

Teodorescu Daniel-cibernetică(SUA)

Teodoroiu Iulian –inginer marină

Udrea Claudiu -inginer marină

ECONOMIȘTI

Calmuș Lucian

Cojocaru Radu

Dragomir Adrian

Iugulescu Gabriela

Nicolaescu Daniel

Nicolaescu George

Popa Angelica

Vlad Eugenia –(Spania)

PILOȚI

Mahu Virgil

Diaconescu Sandu

CADRE MILITARE

Maier Ion-colonel

Udroiu Sorin

OAMENI DE AFACERI

Alecu Dan

Mănescu Mihai

Oacheșu Doru

Pițigoi Ionuț

Sprânceană Dan

Untaru Mircea

ARTIȘTI PLASTICI

Pioaru Ioana

Brezeanu Liviu

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Nor etichete

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: