Archive for aprilie, 2012

Parintii, parteneri in activitatile “Scolii altfel”-cls. a II-a B-inv. Diaconu Florina

PARINTII, PARTENERI IN ACTIVITATILE “SCOLII ALTFEL”

                 Educaţia copiilor este un scop comun al școlii și al familiei. Acesta poate fi realizat doar in relaţia de parteneriat prin divizarea competenţelor,responsabilităţilor și a funcţiilor între părţile implicate.

             Căutăm permanent canale de comunicare cu părinţii pentru a-i convinge de importanţa participării lor la viaţa școlii.

           In  momentul  conturării  ideii de “Şcoală altfel”mi-am zis că nu pot ţine departe de mine familia. Am discutat la întâlnirile noastre despre intenţiile,obiectivele acestui proiect educaţional.Părinţii trebuia să înteleagă ce se dorește prin acest program naţional. Le-am cerut să facă propuneri care să fie materializate prin efortul nostru comun.Au venit cu idei diverse,unele chiar interesante.Am alcătuit împreună  o listă de acţiuni la care au promis participarea.

            Copiii lor au luat cunoștinţă de oferta noastră, a adulţilor și au selectat ceea ce corespundea curiozităţii lor: ateliere părinţi-copii, vizite,colectare de deșeuri din hârtie.

         Cred că este foarte util pentru părinţi să vadă,să simtă rigoarea,atitudinea,intervenţia promptă a învăţatorului,meșter în optimizarea actului educaţional,în ” îmblânzirea”pornirilor,uneori nepotrivite, pe care le au copiii lor în locuri și situaţii diferite.

      Am avut ocazia să le înlesnesc accesul la “baza de date” pe care noi o accesăm pentru a realiza scopurile propuse: cunoștinţe solide în domenii variate,utilizarea eficientă a acestora,stima de sine,respectul pentru  semeni, cooperarea.

     La sfârșitul fiecărei activităţi am făcut o analiză ,stabilind punctele tari/slabe și ne-am propus să facem schimbările ce pot îmbunătăţi demersul specific acestui proiect educativ.

     Iată câteva dintre aprecierile părinţilor care au participat împreună cu copiii lor la confecţionarea felicitărilor și a ornamentelor pentru sărbătorile pascale:

“Copiii se simt bine în colectiv, sunt  altruiști,comunică f. bine între ei” (M.M)

“Consider că astfel de activităţi sunt frumoase și contribuie la o relaţie bună copil-copil, părinte-părinte,părinte- înv.”(S.L)

Am observant ce frumos lucrează copiii în echipă și implicarea d-nei inv. care le dă sfaturi bune și idei creative” (G. N)

“Sunt elevi inventivi, energici, educaţi bine” ( S.V)

    “A fost minunat! M-am întors în timp, în copilărie lucrând alături de copii.Noi nu făceam asemenea activităţi.” (S.P)

      Vizitele pe care le-am făcut la Detașamentul de pompieri din orașul nostru și la Căminele culturale din Brănești  și Vulcana Pandele au fost  sponsorizate de câţiva părinţi care au asigurat mijloacele de transport. Cei care ne-au însoţit au gustat din plin frumuseţea locurilor,importanţa lor pentru comunitate,pasiunea,dăruirea,eforturile oamenilor care slujesc aici pentru binele nostru.

      S-au întrecut  în imortalizarea acestor clipe cu ajutorul aparatelor de fotografiat, de filmat, au completat în cărţile de onoare ale acestor instituţii.

       Activitatea de predare a hârtiei colectate a fost un mare succes.Cantitati impresionante de deșeuri din hârtie au fost preluate de firma parteneră  ieșind la iveală plăcerea copiilor de a lucra cot la cot cu părinţii lor.

        Oportunităţile  din viaţa noastră trebuie folosite eficient pentru  a ne îmbunătăţi traiul, pentru confortul psihic dat de siguranţa zilei următoare.Copiii au înţeles că așa pot avea  abilităţi de viitori antreprenori, implicaţi  în comunitate, în calitate de cetăţeni.

           Nu se putea  încheia o săptămână atât de solicitantă fără a recompensa copiii. Impreună, părinţi  și copii au petrecut clipe de bucurie cu suc și pizza, arătându-ne încă o dată că suntem o mare familie!

                                                             Inv. FLORINA DIACONU

Generatia “Scoala altfel”-cls. I B- prof. inv. primar Pincovici Alina-Ivona

This slideshow requires JavaScript.

LECŢII DE VIAŢĂ DE LA GENERAŢIA “ŞCOALA ALTFEL

            Dacă întrebi ce este „Şcoala altfel”, ţi se va răspunde invariabil: „E o săptămână de activităţi altfel”. Ce înseamnă de fapt acest altfel ? Nu e nimic nou sub soare. Activităţi altfel face fiecare profesor la clasa sa, sub numele de activităţi extraşcolare. Ce a altfel în acest an? Faptul că , o săpămână întreagă, profesorii au avut posibilitatea de a desfăşura numai activităţi extraşcolare, adică nonformale.

           Mai inventivi sau mai puţini inspiraţi, am pornit şi noi, profesorii Şcolii cu cls. I-VIII „Mihai Viteazul” Pucioasa, în această aventură, cam sceptici, deja obosiţi, cam neîncrezători în eficienţa activităţilor. Atunci, la început, nu ştiam însă ce lecţii de viaţă poţi să primeşti de la nişte ghemotoace cu părul zburlit şi ochii mari, lecţii care nu apar în activitatea de la clasă, încorsetată de programa şcolară. Acum, ei, copiii erau liberi şi puteau să se exprime.

            Elevii clasei I B, generaţia „Şcoala altfel”, a intrat în acţiune firesc, fără prea multe întrebări -doar pentru ei, copii în primul an de şcoală, nu era nimic nefiresc, nimic „altfel”.  S-au pregătit plini de entuziasm, şi-au burduşit ghiozdanele….nu cu cărţi….ci cu mii de alte lucruri…..şi au pornit la drum.

            LUNI au început în forţă, cu o salată de fructe, fără să mai aştepte îndemnul cadrului didactic, ca şi cum ar fi ştiut de la început ce să facă. Şi chiar au ştiut. Au tocat zeci de fructe, au făcut castroane uriaşe de salată ( doar fiecare adusese destule de acasă), au adăugat frişcă,au mâncat cât au putut, iar mulţumirea se citea pe chipul lor. Ca să nu mai spun ce mulţumită am fost eu când mi-au făcut o întreagă teorie despre „ce înseamnă să mănânci sănătos”.

            Apoi am plecat în vizită la Clubul Copiilor. Acolo era forfotă mare. D-na Speranţa Enescu ne-a întâmpinat şi ne-a invitat să vizităm Clubul. D-l Andu Diaconescu ne-a explicat amănunţit totul despre Muzeul aviatic, în timp ce îl vizitam. D-l Cristi Necula ne-a făcut o demonstraţie cu o maşinuţă cu telecomandă. Copiii erau în extaz.

         Am profitat de ocazie şi am vizitat şi atelierele de croitorie de la Grupul Şcolar Pucioasa, unde copiii au văzut în acţiune o maşină automată de brodat.

        MARŢI n-a fost mai prejos. Copiii au învăţat să modeleze jucării din baloane. Desigur, multe baloane şi-au găsit sfîrşitul în mâinile lor, dar până la urmă, mai cu ajutorul doamnei, mai cu al colegilor, fiecare a plecat cu cel puţin o jucărie.

         Aranjarea mesei festive a fost alt prilej de bucurie. S-au împachetat multe şerveţele, în diferite modele, pentru a da un plus oricărei viitoare petreceri.

        În colaborare cu biblioteca elevii au vizionat apoi două filme, la Centrul Cultural: „Amintiri din copilărie” şi „Frumoasa şi bestia”.

       MIERCURI a fost o zi de neuitat. Jucăriile vechi, uitate într-un colţ, au devenit utile, marfă pentru vânzare. Am deschis un magazin de vechituri. Fiecare a vândut jucării pe care nu le mai dorea şi şi-a cumpărat altele. Astfel elevii au dobândit unele cunoştinţe de antreprenoriat.Ca să nu mai spun ce emoţii au avut. Am aflat că unii dintre ei „n-au putut să doarmă de grijă”-iată aici seriozitatea de care au dat dovadă.

         Vizita la Muzeul de Etnografie a fost deosebită. Au văzut acolo obiecte vechi, de care nici nu ştiau că s-au folosit vreodată şi tare s-au mai mirat de căzile de lemn, lămpile cu gaz, lingurile de lemn şi vasele de lut. Ce să mai zic de radioul vechi!

         Mulţumiţi de ce făcusem până atunci am plecat spre lacul de acumulare. Cam departe, cam cald, dar pâş, pâş am ajuns pe dig. Un domn responsabil cu buna funcţionare a barajului ne-a arătat trapa care ţine apa şi ne-a explicat cum se deschide ca să curgă apa. Apoi am coborât scăile abrupte şi ne-am întors la şcoala. Eu am mai primit o lecţie: aceea că în „baraj sunt foarte multe gunoaie şi oamenii nu fac bine, poluează apa,  mai bine pun gunoaiele la coş”.

        JOI- zi de forţă. I-am învăţat dansuri populare- Alunelul, Hora, Sârba. Unii mai pricepuţi, alţii mai stângaci, au dansat două ore fără vreun refuz. La sfârşit mi-au spus că le-a plăcut că „au învăţat dansurile poporului nostru”, iar eu m-am bucurat că spiritul poporului român  a renăscut în trupuşoarele lor mici.

        Mai apoi am învăţat jocuri. Multe, interesante, solicitante. Au apreciat că au putut „să se joace toţi, împreună”, pentru că până acum nu reuşeau - iată o lecţie de solidaritate.

        VINERI a fost o zi de vis. Am fost la picnic în parc. Deşi se anunţase ploaie, cerul s-a înseninat şi ne-a lăsat să ne distrăm. Asta pentru că unii copii s-au rugat noaptea trecută să nu plouă şi Dumnezeu a amânat ploaia până la ora 13:00.

          La început s-au aşezat pe prietenii, câte doi, câte trei, pentru ca apoi să înceapă să se mute unii mai aproape de alţii, până când toţi s-au adunat şi au stat într-un loc.

        Am aflat că se poate juca baschet şi pe iarbă, cu un copac pe post de coş. Trebuie numai să vrei. Ca să nu mai spun cât au putut să se joace fel şi fel de jocuri.

        N-am plecat până când locul nu a fost curat aşa cum l-am găsit.

        In discuţiile din finalul săptămânii am remarcat un cuvânt pe care l-au folosit toţi atunci când au vorbit : PRIETENI. Nu mai sunt simpli colegi. Au devenit prieteni şi au plecat în vacanţă obosiţi , dar fericiţi.

        Cred că, în afară de faptul că oferă lecţii de viaţă,  marele câştig al acestei săptămâni controversate este că LEAGĂ PRIETENII!

Prof. învăţământ primar,

Pincovici Alina-Ivona

Şcoala altfel-cls. a V-a B- diriginte prof. Moraru Camelia

                                       

This slideshow requires JavaScript.

                                                             5 Zile…şi toate cinci de Şcoală altfel!

   De cinci zile încoace…am fost  în săptămâna “Şcoala altfel”. Altfel de activităţi, altfel de pauze, altfel de cheltuieli, altfel de elevi, altfel de profesori, altfel de părinţi, altfel de colaboratori, altfel de stres…şi de trei ori mai multă agitaţie ca într-o săptămână normală!     Profesorii care au ieşit cu bine din această săptămână nebună, dar altfel de nebunie, vor fi cu siguranţă selectaţi de onorat dom’ ministru al educaţiei, şi ministru al sportului în acelaşi timp, în echipa de oase rupte, o echipă special creată pentru dascălii conştiincioşi!

    Eeeei…dar gata cu vorbăria şi să vedem la ce activităţi au participat ştrumfii de la clasa a V-a B!

    Luni, 2 aprilie, au sărbătorit Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii sub genericul “Poetul din mine şi…de lângă mine”. Cum? Au creat poezii, şi-au prezentat creaţiile, au aplaudat, şi-au exprimat gândurile şi…surpriză! Au aflat că “poetul de lângă ei” este chiar doamna lor dirigintă, autoare a unui volum de poezii pentru copii intitulat”Aci”. Au făcut cunoştinţă cu personajele cărţii : aricelul Aci, căţelul Zorneaţă, căpriţa, papagalii Coco şi Amina, Alintuţ  şi mulţe altele.  Apoi , au desenat aceste personaje , realizând o minunată expoziţie , îndrumaţi fiind de doamna prof. de desen Nicoleta Doamna.

   Marţi, 3 aprilie, au vizitat expoziţia de artă plastică din holul Centrului Cultural şi expoziţia de sculptură din parcul oraşului, ghid fiindu-le domnul Liviu Brezeanu, sculptor-artist.

   S-au îndreptat apoi către Clubul Copiilor, unde erau aşteptaţi . Au fost primiţi  cu multă căldură de domnul director Radu Foamete , de domnul Andu Diaconescu şi doamna Enescu Speranţa. Au vizitat Muzeu Aviaţiei,  fiind impresionaţi de tot ceea ce au aflat şi au văzut, mai ales că nu cunoşteau prea multe despre  domeniul fascinant al aeronauticii.

   În sala de gimnastică “Mina Teleleu “, colegul lor, Alexandru  Vişan, campion internaţional la aeromodelism, a făcut o demonstraţie inedită: a lansat un avion în greutate de… 1 gram,! Da, nu este o glumă, doar 1 gram ! O  adevărtă bijuterie în preajma cărei nici să respire nu îndrăzneau! Au trecut şi printr-o peripeţie: unii dintre ei  au rămas blocaţi în sală,  trăgând o sperietură zdravănă!

   Abandonând domeniul aeromodelismului, au fost “înfiaţi” de doamna Enescu Speranţa, participând la un atelier de pictură, coordonat de doamna mult îndrăgită. Au pictat şi …s-au pictat!  Floricele, inimioare, steluţe, fluturaşi , au împodobit obrăjorii rumeni şi mâinile delicate ale ştrumfilor de la VB.

   Luându-şi rămas bun de la gazde, au pornit cu paşi vioi spre stadionul oraşului, în zona blocurilor ANL, ghid fiindu-le colega lor, Teodora Măntoiu. Au devenit şi părinţi…de căţelusi ! Cum ? Au întâlnit în zona blocurilor o căţea , mămica a 6 căţeluşi drăgălaşi, drăgălaşi ! Pe trei dintre ei i-a adoptat Bogdan, Miruna şi Ştefan.  Prin acest gest, copiii aceştia minunaţi, au dovedit că iubesc animalele şi că îşi pot asuma si responsabilităţi!

   A doua zi de Scoală altfel se termina într-o atmosferă de bucurie la maxim!

  Miercuri, 4 aprilie, strumfii poznaşi au fost oaspeţii domnului primar al oraşului Pucioasa, jr. Bădău Dănuţ. A fost o întâlnire de suflet, în sensul că, domnul primar, s-a lăsat dezgolit de secrete în faţa întrebărilor  serioase sau mai şugubeţe ale copiilor.  Au plecat şi cu daruri: un frumos trofeu şi o sponsorizare a unei excursii la Bucureşti!

  A urmat vizitarea atelierului de croitorie Risconf. Au aflat cum se croieşte, cum se matlasează, cum se coase un tiv sau  un fermoar. Şi de aici au plecat cu daruri: o sacoşă cu bucăţi de materiale viu colorate.

   S-au întors la şcoală întrucât urma  în program concursul de cultură generală “Ştiu…şi câştig!”. Atmosfera concursului a fost una incendiară iar cei mai buni au câştigat: Elena P., Alex V., Andrada şi Smaranda .

  Sfârşitul zilei s-a terminat cu o altă acţiune  de suflet: hrănirea câinilor comunitari! Înarmaţi cu 6 sacoşe de mâncare specială pentru câini,au pornit-o prin oraş,  dornici să realizeze o faptă bună! Iar animalele i-au primit cu bucurie! O altă zi din  săptămâna Şcoală altfel lua sfârşit!

Joi, 5 aprilie, copiii nu au părăsit sala de clasă. Au avut foarte mult de lucru !  Au realizat diferite obiecte din materiale reciclabile, coordonaţi şi de doamna profesoară de desen,  în vederea participării la un concurs internaţional  pe teme ecologice. Au desenat, au decupat, au lipit, au cusut, au croşetat,  au creat…Maşinuţa hazlie, Floricica-mireasă, Măriuca, păpuşa de lemn, Pălăria magică, 3 creioane colorate sunt doar o parte din creaţiile lor. Fetele au confecţionat superbe bijuterii, marca Five B!   Au plecat acasă obosiţi dar…si mulţumiţi!

Vineri, 6 aprilie, activităţile s-au desfăşurat tot în şcoală. În prima parte a zilei , ştrumfii s-au întâlnit cu doamna doctor stomatolog Geanina Bârză. Dumneaei le-a vorbit despre igiena dentară, despre bolile de dinţi, despre prevenţie şi hrană sănătoasă! Apoi, a urmat un scurt control stomatologic pentru a descoperi dacă ştrumfii silitori mai au dentiţie de lapte!  Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească, copiii căpătând mai multă încredere …în dentişti!

   Au urmat  întrecerile sportive, o parte desfăşurate în curtea şcolii, o parte în sala de clasă.   Concursurile  de role, de skateboard, de alergat în sac, de alergat cu lingura în gură şi mingea de ping-pong în lingură, ia binedispus pe toţi copiii, dar ia şi obosit!

   În ultima parte a zilei  a avut loc o discuţie-dezbatere pe tema “Politeţea se învaţă!”. Au aflat care sunt regulile de politeţe în anumite situaţii, constatând că…nu prea le aplică în viaţa de zi cu zi! Aşa că, dorind să demonstreze că sunt totuşi nişte copii politicoşi, i-au mulţumit doamnei diriginte pentru tot efortul depus  în aceasta săptămână de Şcoală altfel, pentru grija ce le-a purtat-o şi ideile tari pe care le-a avut!

Săptămâna Şcoala altfel se încheia! Obositoare, gălăgioasă dar…SUPERBĂ!

Acum, ştrumfii de la V B aşteaptă cu nerăbdare excursia de la Bucureşti : spectacolul de circ, filmul 3D «Piraţii din Caraibe », shopping-ul… O excursie ce se doreşte …de vis!

                                                                                                Prof.diriginte Camelia Moraru

Activitati Scoala altfel -luni 02.04.2012, prof.înv.primar Toboşaru Laura

A început săptămâna Şcoala altfel. Vă prezint activităţile desfăşurate luni de clasa a II-a C : realizarea unei salate de fructe, vizită la Muzeul aviatic de la Clubul copiilor şi a atelierelor de croitorie de la Grupul şcolar din Pucioasa.

This slideshow requires JavaScript.

Prezentare de carte-prof. Milu Adriana

PREZENTARE  DE  CARTE

 Suflete albe  (volum de proză)

Literatura în exerciţii (re)creative

 

Autor: Adriana Milu 

(prof. de limba română la Şcoala cu cls. I-VIII  ,,Mihai Viteazul’’, Pucioasa)

De acelaşi autor- volumul de poezii   Zbor fără aripi

 

Ar putea fi numită colecţia 2în1. De ce? Pentru că, pe de o parte, prima carte intitulată Suflete albe oferă cititorului de orice vârstă 10 texte în proză şi 10 tablete pentru (ne)muritori, pe de altă parte, cea de-a doua carte, mai exact o broşură, intitulată Literatura în exerciţii (re)creative, propune cititorului, de data aceasta elev de gimnaziu, rezolvarea de exerciţii (re)creative având ca suport textele din primul volum. Aşadar, împreună, cele două cărţi hrănesc sufletul şi mintea micului lector. Şi nu numai… Cartea este dedicată  tuturor celor care iubesc animalele, copiii, viaţa.

De asemenea, aceste două cărţi sunt adresate dascălilor de limba română din gimnaziu, care le pot folosi ca instrument de lucru în activitatea pe care o desfăşoară la clasă. Pot fi utile la orele de lectură particulară, dar mai ales, pot constitui un suport de real folos în  realizarea unui opţional de lectură la disciplina limba şi literatura română. Exerciţiile din broşură sunt structurate pe două niveluri, fiind marcate corespunzător,  astfel că pot fi date elevilor spre rezolvare acele cerinţe care corespund nivelului lor de pregătire şi de dezvoltare intelectuală.

În concluzie, se poate spune că acest volum este gândit ca fiind  2în1, adică un instrument de lucru util atât pentru stimularea lecturii literare, cât şi pentru stimularea gândirii critice, creative.

Pentru comenzi şi alte detalii, vă puteţi adresa autorului acestor cărţi pe adresa de email         miluadriana@yahoo.com.

 

    Cuprinsul volumului Suflete albe :   Poveste cu îngeri, Bombiţă, Ideea din vârful creionului, În balon, Bătrânul Nip, La fel ca odinioară, Stejarul, Coco şi Fifi, Prichindeii pădurarului, Un câine avea un om…;  Orbul găinilor, Gura lumii, În coadă de peşte, Cu du-te-vino, Liber ca pasărea cerului, Vorbe-n vânt, A fi sau a nu fi…,   Numai lapte şi miere,  Am dat-o-n bară, Floare la ureche. 

Nor etichete

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.