Archive for martie, 2012

Proiectul “Şcoala altfel”-program şi activităţi

PROIECT “ŞCOALA ALTFEL”

(2-6 aprilie 2012)

 

TITLUL PROIECTULUI: „LA ŞCOALĂ, FĂRĂ ŞCOALĂ”

COORDONATORI:

      Director, prof. Grosu Gabriel-Mihai

      Director adjunct, prof. Ana Mihaela

      Consilier educativ, profesor învăţământ primar Pincovici Alina-Ivona

 

SCOP:

Implicarea tuturor elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale elevilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, altele decât cele din curriculumul naţional, şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale.

OBIECTIVE:

O.1. Atragerea  tuturor elevilor și a cadrelor didactice în activități conforme intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, în vederea învăţării în contexte nonformale;

O.2. Valorizarea talentelor și a capacităților elevilor  în diferite domenii, ca premisă a dezvoltării personale ;

O.3. Exersarea  abilităţilor de a proiecta şi desfăşura în echipă activităţi diverse, pentru dezvoltarea spiritului de cooperare şi socializare;

O.4. Creşterea interesului faţă de valorile culturale şi geografice locale şi naţionale româneşti, în scopul recunoaşterii şi asumării identităţii naţionale la elevi;

O.5. Practicarea voluntariatului activ şi eficient , pentru formarea conduitei morale şi civice a elevilor;

O.6. Educarea elevilor în spiritul unui stil de viaţă sănatos.

GRUP ŢINTĂ: 574 elevi ai şcolii

PARTENERI: părinţii elevilor, membrii ai comunităţii, fabrica de pâine „Alfredo”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Biblioteca „G. N. Costescu” Pucioasa, Centrul Cultural „I. Al. Brătescu -Voineşti” Pucioasa, Clubul Copiilor „N. Mateescu” Pucioasa, Unitatea de pompieri Pucioasa, Central Județean de Cultură Dambovița, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească”, instituţiile menţionate în proiectele de excursii.

RESURSE:

      Umane: elevii, părinţii, cadrele didactice membrii comunităţii, reprezentanţi ai instituţiilor partenere.

      Materiale: conform specificaţiilor pentru fiecare activitate

EVALUARE: fotografii, filme, PPT, videoclipuri, diverse produse, jurnale, fişe de evaluare, analiza SWOT, raportul proiectului.

CLASA

ZIUA

ORA

ACTIVITATEA

PROFESORI

LOCUL

I A

LUNI

8-12

Drumeţie cariera de ghips(Cruce)

GHEORGHE-TATU M

cruce

I B

LUNI

08-10

Activitate de gospodărie-Salată de fructe

PINCOVICI ALINA-IVONA

sala de clasă

10-12

Vizită la Muzeul de Etnografie

Muzeul Pucioasa

I C

LUNI

8-10

Vizită la muzeul de etnografie și folclor

IVAȘCU ȘTEFANIA

Pucioasa

10-12

Incondeierea ouălor de Paște

sala de clasa

 II A

LUNI

8-12

Vizită la biblioteca orăşenească

MOCANU  LENUŢA

biblioteca orăşenească

II B

LUNI

8-12

Realizarea felicitărilor de Paşti

DIACONU FLORINA

şcoală

 II  C

LUNI

08-10

Activitate de gospodărie-Salată de fructe

TOBOŞARU LAURA

sala de clasă

10-12

Vizită la Muzeul de Etnografie Pucioasa

Muzeul Pucioasa

 III A

LUNI

8-12

Recondiţionarea cărţilor din biblioteca clasei şi a şcolii

DINU FLORINA

sala de clasă

 III B

LUNI

8-12

Vizionarea filmului “ Motanul încălţat”

COMAN ALEXANDRA

sala de clasă

 IV A

LUNI

8-10

Crearea unor cvintete si poezii cu ocazia Pastelui

PARNIA ROXANA

biblioteca oraseneasca

10-12

Activitate gospodareasca “Salata de fructe”

sala de clasa

 IV B

LUNI

8-16

Vizită : Şcoala Fieni, Muzeul de la Fabrica de Ciment

BĂDEANU OLGA

oraşul Fieni

 IV C

LUNI

8-12

Concursuri pe diferite teme:muzică, mate., lit., desen

PLEŞA MIHAELA

sala de clasă

 V A

LUNI

13-15

Vizita la fabrica de servetele “ Montebianco”

BORCEA HERMINA

Pucioasa

15-18

5 o’clock Tea Party

şcoala

 V B

LUNI

13-18

Poetul din mine şi… de lângă  mine

CAMELIA MORARU

bibliotecă şi clasă

 V C

LUNI

8-12

Ateliere de țesut și olărit

AVRAM CRISTINA

CJCD Târgoviște

 VI A

LUNI

13-15

Atelier de lectura

TEOTOC ELENA LOREDANA

Biblioteca Orăşenească

15-18

Lectia de geografie altfel – “Secretele Terrei”

sala de clasa

 VI B

LUNI

13-15

Actiune de ecologizare

LUNGU ALESANDRU

parc

15-18

Atelier de pictura pe sticla

sala de clasă

 VI C

LUNI

13-18

Atelier de lectura

IACOB ELENA

sala de clasă

 VI D

LUNI

13-18

Actiune de ecologizare

SPRINCEANA  SORIN

Pucioasa

 VII A

LUNI

13- 15

Calitatea alimentelor-conditie a vietii, intalnire cu un medic, film documentar

DIACONESCU GABRIELA

sala de clasa

15-18

Activitate sportiva – meci de fotbal

teren de sport

 VII B

LUNI

13-15

„Învaţă să trăieşti sănătos!”- întâlnire cu un medic

ZAMFIR AURORA

sala de clsasă

15-18

Tehnici de dezvoltare a creativităţii

parc

 VII C

 

LUNI

13-15

Activitati de educatie ecologica si protectia mediului

BADESCU GEORGICA

şcoala / parc

15-18

Activitati sportive

Scoala

 VIII A

LUNI

13-15

Concurs de cultura generala

PARNIA  OVIDIU

sala de clasa

15-18

Activitati sportive

curtea scolii

 VIII  B

LUNI

13-15

15-18

Vizionare film

Cum  ne comportăm la masă

MILU ADRIANA

 şcoală

restaurant- Pucioasa

 VIII C

LUNI

13-15

15-18

Tradiţii de Paşti în România

Decorarea clasei, încondeierea ouălor

BOBOC ALEXANDRU

sala de clasă

 

CLASA

ZIUA

ORA

ACTIVITATEA

PROFESORI

LOCUL

I A

MARŢI

8-18

Excursie Bucureşti (Antipa,Circ)

GHEORGHE-TATU M.

Bucureşti

I B

MARŢI

 

08-10

Activitate practică –confecţionarea unor jucării din baloane, modalităţi de aranjare a şerveţelelor la masa

PINCOVICI ALINA-IVONA

sala de clasă

10-12

Vizită la Biblioteca oraşului-Şezătoare literară

biblioteca oraşului

I C

MARŢI

8-10

Activitate la biblioteca orășenească

IVAȘCU ȘTEFANIA

 Pucioasa

10-12

Vizită la Clubul copiilor

Pucioasa

 II A

MARŢI

8-12

Colectarea maculaturii,  ambalajelor din carton

MOCANU  LENUŢA

oraşul Pucioasa

II B

MARŢI

9-13

Valori străbune la minimuzeul sătesc

DIACONU FLORINA

Brăneşti ,Vulcana P.

 II  C

MARŢI

08-10

Concurs de matematică –„Fii inteligent!”

TOBOŞARU LAURA

sala de clasă

10-12

Vizită la Biblioteca oraşului-Şezătoare literară

Biblioteca oraşului

 III A

MARŢI

8-10

„Terra-planeta vie” a) materiale promoţionale pentru protejarea mediului; b)ecologizare în zona barajului

DINU FLORINA

sala de clasă

barajul de acumulare

 III B

MARŢI

8-17

Excursie

COMAN ALEXANDRA

Castelul Bran

 IV A

MARŢI

8-10

Activitate la biblioteca orăşenească

PARNIA ROXANA

Pucioasa

10-12

Activitate practica-realizarea unei machete de Paste

sala de clasa

 IV B

MARŢI

8-18

Excursie

BĂDEANU OLGA

Castelul Bran

 IV C

MARŢI

8-18

Excursie

PLEŞA MIHAELA

Castelul Bran

 V A

MARŢI

13-15

Vizionare documentar “ England and its History”

BORCEA HERMINA

şcoala

15-18

Atelier abilitati practice- origami

şcoala

 V B

MARŢI

13-18

Drumeţind prin…drumeţie, cu aparatul  foto!

CAMELIA MORARU

comunitate, împrejurimi

 V C

MARŢI

13-18

Activități de ecologizare în orașul Pucioasa

AVRAM CRISTINA

şcoală, parcul orașului

 VI A

MARŢI

8-17

Excursie – Pestera Dambovicioara – Mausoleul de la Mateias – Castelul Bran

TEOTOC ELENA LOREDANA

Pestera Dambovicioara, Mausoleul,CastelulBran

VI B

MARŢI

13-18

Drumeţie la carieră şi la cruce

LUNGU ALESANDRU

carieră ,Cruce

 VI C

MARŢI

13-18

Sa confectionam papusi

IACOB ELENA

sala de clasa

VI D

MARŢI

13-18

Întâlnire cu un reprezentant al Jandarmeriei

SPRINCEANA  SORIN

şcoală

 VII A

 

MARŢI

13- 15

“ Ziua jandarmeriei ” – intalnire reprez al Jandarm.

DIACONESCU GABRIELA

sala de sport

15-18

Activitate sportiva

VII B

MARŢI

13-15

“ Ziua jandarmeriei ” – intalnire reprez al Jandarm.

ZAMFIR AURORA

sala de clasa

15-18

Activitate sportiva

curtea şcolii

 VII C

 

MARŢI

13-15

Activitati privind ’’ o alimentatie sanatoasa ’’

BADESCU GEORGICA

laborator biologie

15-18

Ateliere de pictura pe teme la alegere

Scoala

 VIII A

MARŢI

13-15

Ecologizarea unui spaţiu verde al oraşului

PARNIA  OVIDIU

    Pucioasa

15-18

Picnic

    Curtea scolii

VIII B

MARŢI

13-18

Literatura  şi scena

Mâini dibace

MILU ADRIANA

Centrul Cultural-Pucioasa sau în şcoală

VIII C

MARŢI

13-15

15-18

Vizionare piesa de teatru

Concurs de cultură generală

BOBOC ALEXANDRU

Sala de clasă

 

CLASA

ZIUA

ORA

ACTIVITATEA

PROFESORI

LOCUL

I A

MIERCURI

8-12

Jocuri sportive

GHEORGHE-TATU M.

curtea şcolii, parc

I B

MIERCURI

08-10

Activitate practică – jucării din baloane, modalităţi de aranjare a şerveţelelor la masa festivă

PINCOVICI ALINA-IVONA

sala de clasă

10-12

Vizită la Biblioteca oraşului-Şezătoare literară

biblioteca oraşului

I C

MIERCURI

08-10

Vizită la fabrica de șervețele “Monte Bianco”

IVAȘCU ȘTEFANIA

Pucioasa

10-12

Felicitare de Paște

sala de clasa

 II A

MIERCURI

8-12

Vizită de studiu la muzeul etnografic

MOCANU  LENUŢA

Muzeul etnografic

II B

MIERCURI

8-12

Cu părinţii în atelier

DIACONU FLORINA

şcoală

 II  C

MIERCURI

08-10

Concurs de cultură generală

TOBOŞARU LAURA

sala de clasă

10-12

Picnic

parc

 III A

MIERCURI

8-12

Vizită la fabrica de pâine

DINU FLORINA

fabrica de pâine

 III B

MIERCURI

8-12

Întreceri sportive

COMAN ALEXANDRA

curtea  şcolii

 IV A

MIERCURI

8-10

Concurs “Cangurasul explorator”

PARNIA ROXANA

Sala de clasă

10-12

Vizita la fabrica Monte Bianco

Pucioasa

 IV B

MIERCURI

8-13

Drumeţie şi picnic

BĂDEANU OLGA

oraşul Pucioasa

 IV C

MIERCURI

8-12

Actor pentru o zi

PLEŞA MIHAELA

şcoala

 V A

MIERCURI

8-18

Excursie

BORCEA HERMINA

Bucureşti

 V B

 

MIERCURI

12-15

Mai aproape de comunitatea în care trăiesc! (vizite în comunitate-Primărie,Staţia de epurare )

CAMELIA MORARU

comunitate

15-18

Ştiu…şi câştig! ( concurs de cultură generală)

sala de clasă

V C

MIERCURI

9-15

La șezătoare:obiceiuri de primăvară  vizionare de filme

AVRAM CRISTINA

CNM

VI A

MIERCURI

13-18

Pucioasa turistica”

TEOTOC LOREDANA

comunitate

 VI B

 

MIERCURI

13-15

Realizarea unei expoziţii de desene

LUNGU ALESANDRU

şcoală

15-18

Concurs de dans

şcoală

 VI C

MIERCURI

10-16

Drumetie Bunea

IACOB ELENA

Vulcana

VI D

MIERCURI

13-15

Colectare de material reciclabile

SPRINCEANA  SORIN

Pucioasa

15-18

Film istoric la Centrul Cultural

Centrul Cultural

 

VII A

MIERCURI

13-15

“ Drepturile omului- drepturile copilului”- dezbatere sustinuta de elevii de la curs optional

DIACONESCU GABRIELA

sala de clasa

15-18

Film istoric

Centrul cultural

VII B

MIERCURI

13-18

Drumeţie la Schitul Bunea

ZAMFIR AURORA

Bunea

VII C

 

MIERCURI

13-15

Vizita la muzeul din Pucioasa (activitati culturale )

BADESCU GEORGICA

Pucioasa

15-18

Activitati educativ ( igiena personala ; prim ajutor )

laborator biologie

 VIII A

MIERCURI

13-15

Discutii cu psihologul scolii(noua viata de liceean)

PARNIA  OVIDIU

sala de clasa

15-18

Activitate practica-confectionar obiecte  Paste

sala de clasa

VIII B

MIERCURI

13-18

Întâlnire cu psiholog  ,,Consilierea carierei’’

Info- Castelul Peleş Sinaia

MILU ADRIANA

sala de curs

VIII C

MIERCURI

13-15

15-18

Discuţii cu psihologul şcolii- Viaţa de liceean

Film educativ

BOBOC ALEXANDRU

şcoala

 

CLASA

ZIUA

ORA

ACTIVITATEA

PROFESORI

LOCUL

I A

JOI

8-12

Vizită la Fabrica de pâine

GHEORGHE-TATU M.

fabrica de pâine

I B

JOI

08-10

„Drag mi-e jocul românesc”-dansuri populare

PINCOVICI ALINA-IVONA

sala de clasa

10-12

Învăţăm să ne jucăm-jocuri pt timpul liber

parc

I C

JOI

08-10

Vizită la brutăria “Vidama”

IVAȘCU ȘTEFANIA

Pucioasa

10-12

Picnic

Pucioasa

 II A

JOI

8-12

Drumeţie la baraj, strângerea gunoaielor

MOCANU  LENUŢA

barajul oraşului

II B

JOI

8-12

Să valorificăm deşeurile!

DIACONU FLORINA

 II  C

JOI

08-10

Prima mea carte –activitate practică

TOBOŞARU LAURA

sala de clasa

10-12

Cum se face pâinea?-vizită la brutărie

brutăria Pucioasa

 III A

JOI

8-12

„Un personaj- o mască”(teatru)-punerea în scenă a unor texte citite în orele de lectură

DINU FLORINA

sala de clasă

 III B

JOI

8-17

Activitate ecologică-strângerea gunoaielor

COMAN ALEXANDRA

Parcul oraşului

 IV A

JOI

8-10

Decorarea oualor de Paste

PARNIA ROXANA

sala de clasa

10-12

Vizită la brutărie

Pucioasa

 IV B

JOI

8-12

Vizită : Muzeul Aviaţiei

BĂDEANU OLGA

oraşul Pucioasa

 IV C

JOI

8-12

Vizită : Muzeul Aviaţiei, Muzeul de Etnografie

PLEŞA MIHAELA

oraşul Pucioasa

 V A

JOI

13-18

Vizita Casa Domneasca-Targoviste

BORCEA HERMINA

Targoviste

V B

JOI

13-17

Poveste croşetei!  Origami pe înţelesul tuturor! CAMELIA MORARU sala de clasă
17-18 Festival de muzică şi dans

V C

JOI

13-18

Cercuri de lectură, dramatizări

AVRAM CRISTINA

scoala

VI A

 

JOI

8-17

Descoperind muzeele judetului” (un tur al muzeelor din judet)

TEOTOC ELENA LOREDANA

Pietrosita, Vulcana-Pandele, Targoviste

VI B

 

JOI

13-15

Vizită la azil

LUNGU ALESANDRU

azil

15-18

Turneu de baschet

sala de sport

VI C

JOI

13-18

Vizionare film – discutii pe marginea lui

IACOB ELENA

Bucuresti

 VI D

JOI

13-15

Vizita la Muzeul de Etnografie

SPRINCEANA  SORIN

Pucioasa

15-18

Activitati sportive

Sala de sport

 

VII A

JOI

13-15

Itinerar etnografic -“ Pe valea Ialomitei”- DVD

DIACONESCU GABRIELA

sala de clasa

15-18

-vizita de documentare la Casa de etnografie Pucioasa

casa – muzeu Pucioasa

VII B

JOI

9-15

Excursie / Film 3D

ZAMFIR AURORA

Târgovişte

VII C

 

JOI

13-15

Vizionare film educativ despre impactul bolii SIDA si virusului HIV

BADESCU GEORGICA

şcoala

15-18

Jocuri didactice (sceneta )

şcoala

 VIII A

JOI

8-17

Excursie la Sinaia-vizită la castelul Peleş

PARNIA  OVIDIU

Sinaia

VIII B

JOI

9-18

Excursie- Castelul Peleş Sinaia

MILU ADRIANA

Sinaia

VIII C

JOI

8-17

Excursie-castelul Peleş

BOBOC ALEXANDRU

Sinaia

 

CLASA

ZIUA

ORA

ACTIVITATEA

PROFESORI

LOCUL

I A

VINERI

8-12

Drumeţie (picnic) – Şcoala Diaconeşti

GHEORGHE-TATU M.

Diaconeşti

I B

VINERI

08-12

Picnic

PINCOVICI ALINA

parc

I C

VINERI

8-10

Matematica prin joc

IVAȘCU ȘTEFANIA

sala de clasă

10-11

Coşuleţul pentru ouă

sala de clasă

11-12

Ştafeta şi jocuri sportive

curtea şcolii

 II A

VINERI

8-10

10-12

Schimburi de experienta :elevi Şcoala « Gr. Alexandrescu » Bezdead,

MOCANU  LENUŢA

sala de clasă

Clubul copiilor

II B

VINERI

9-13

Cine veghează la siguranţa copiilor?

DIACONU FLORINA

Unitatea de pompieri

 II  C

VINERI

8-10

Paştele în imagini-pictură

TOBOŞARU LAURA

Târgovişte

10-12

Drumeţie

 III A

VINERI

8-19

Excursie Bran-Braşov

DINU FLORINA

Castelul Bran,

 III B

VINERI

8-12

Vizită la   Muzeul Aviaţiei,Muzeul de etnografie

COMAN ALEXANDRA

oraşul Pucioasa

 IV A

VINERI

8-10

Şezătoare literară

PARNIA ROXANA

Sala de clasă

10-12

Picnic

Parc

IV B

VINERI

8-12

Îngrijim parcul : activitate de colectare deşeuri

BĂDEANU OLGA

oraşul Pucioasa – parc

IV C

VINERI

8-12

Îngrijim parcul : activitate de colectare deşeuri

PLEŞA MIHAELA

oraşul Pucioasa – parc

 V A

VINERI

13-15

Iesire in aer liber- picnic

BORCEA HERMINA

Pucioasa

15-18

Creatii literare-poezii, povesti- concurs

şcoala

V B

VINERI

13-15

Am grijă de sănătatea mea!( întâlnire cu un medic)

CAMELIA MORARU

sala de clasă

15-18

Politeţea se învaţă!(lucru pe ateliere)

sala de clasă

V C

VINERI

13-18

Cercetășia este altfel, activități în colaborare cu Naparis

AVRAM CRISTINA

scoală

VI A

 

VINERI

13-18

Atelier practic – crosetat, tesut, cusut

Concurs de cultura generala

TEOTOC ELENA LOREDANA

şcoala

VI B

VINERI

8-17

Excursie la Braşov

LUNGU ALESANDRU

Braşov

VI C

VINERI

8-18

Excursie muzeul Antipa

IACOB ELENA

Bucuresti

VI D

VINERI

8-15

Drumeţie

SPRINCEANA  SORIN

Pucioasa

 VII A

VINERI

13- 15

15-18

“ Targovistea noastra” – vizionare film documentar

Activitate sportiva demonstrativa

DIACONESCU GABRIELA

biblioteca oras

teren de sport

VII B

VINERI

13-18

Club de lectură

ZAMFIR AURORA

biblioteca şcolii

VII C

 

VINERI

10-13

Vizita la Gradina Zoologica Tgv si Curtea Domneasca

BADESCU GEORGICA

Targoviste

13-16

Vizita Muzeul de Istorie din Targoviste

Targoviste

 VIII A

VINERI

13-18

Activitati sportive

PARNIA  OVIDIU

Sala de sport /curte

VIII B

VINERI

13-18

Invitatie  pe  ringul  de dans:  primăvara şi copilăria

Mâini dibace-instantanee din activităţi

MILU ADRIANA

şcoală

VIII C

VINERI

13-18

Activităţi sportive

BOBOC ALEXANDRU

Sala de sport a oraşului

 

                         Director,                                    Director adj.,                              Consilier educativ,         

             Prof. Grosu Gabriel-Mihai             prof. Ana Mihaela             prof. înv. primar Pincovici Alina-Ivona

Scoala altfel

SĂPTĂMÂNA “ŞCOALA ALTFEL”

O PROVOCARE PENTRU PROFESORI, ELEVI ŞI PĂRINŢI

Săptămâna 2—6 aprilie 2012 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit “Şcoala altfel“care se va desfăşura după un orar special.

Fiecare unitate şcolară îşi elaborează şi organizează programul în funcţie de propunerile părinţilor, ale elevilor şi specificul comunităţii locale.

 Programul include toti copiii preşcolari/elevii şi toate cadrele didactice care nu participă la faza naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare.

În primul semestru au fost deja parcurse  etape pentru elaborarea programului de activităţi:

       - s-au solicitat propuneri ale elevilor, la orele de dirigentie;

       – s-au  solicită propuneri ale cadrelor didactice, în cadrul şedinţelor comisiilor metodice ;

       – s-au colectat propunerile care s-au dezbătut în colectivele de elevi, în consiliul elevilor, în consiliul profesoral şi în comitetul reprezentativ al părinţilor, în vederea adoptării unui program agreat de majoritatea elevilor şi a cadrelor didactice;

      – tipurile de activităţi, durata acestora, modalităţile de organizare şi responsabilităţile se stabilesc în consiliul profesoral şi se aprobă de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

  • Consilierul educativ din unitatea de învăţământ      centralizează propunerile agreate şi le include în calendarul      activităţilor educative ale unităţii de învăţământ, ca domeniu      distinct: programul “Şcoala altfel”.
  • Se recomandă elaborarea unor proiecte care, în programul      normal din perioada cursurilor, nu se pot derula.
  •  Proiectele se      pot organiza şi în parteneriat cu alte unităţi de învăţământ, cu      organizatii neguvernamentale, cu palatele şi cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare, cu      taberele scolare, cu instituţii culturale şi ştiinţifice (institute de cercetări, facultăţi etc.), cu      poliţia,      jandarmeria, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, direcţiile de sănătate publică, agenţiile pentru      protecţia mediului etc.

TIPURI DE ACTIVITĂŢI CARE POT FI ORGANIZATE ÎN PROGRAMUL“ŞCOALA ALTFEL”

  • activităţi culturale
  • activităţi tehnico-ştiinţifice
  • activităţi sportive
  • activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică
  • activităţi de voluntariat, caritate, implicare activă în societate,responsabilitate  socială, relaţii şi comunicare
  • activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos
  • activităţi de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului (inclusiv colectare selectiva,  economisirea energiei, energie alternativa etc.);
  • activităţi de educaţie rutieră, PSI, educaţie pentru reacţii corecte în situaţii de urgenţă etc.
  • Pentru o bună desfăşurare a activităţilor  extraşcolare în şcoli trebuie să existe parteneriate, programe şi  proiecte,astfel încât să se poată desfăşura activităţi din cadrul  acestora.

 

 

FORME DE ACTIVITĂŢI

 

  • ateliere de teatru, dans, muzica, arte plastice, educatie media si cinematografica
  • competitii organizate la nivelul scolii, al grupurilor de scoli, al  localitatii sau al judetului
  • mese rotunde, dezbateri
  • activitati de voluntariat sau de interes comunitar
  • campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincventei juvenile/de prevenire a traficului de persoane etc.
  • proiecte comunitare, de responsabilitate sociala;
  • vizionarea de spectacole
  • schimburi de experienta
  • vizite de studii
  • tabereşcoli de creaţie sau de cercetare
  • Activitatile vor fi organizate în fiecare zi din săptămâna 2 – 6 aprilie 2011, acoperind cel  putin numarul de ore prevăzut în orarul obişnuit al şcolii atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
  • Elevii au obligatia de a participa la activitatile pentru care s-au înscris, absenţele fiind înregistrate în catalog, la rubrica “Purtare”.
  • Directorul unităţii de învăţământ, consilierul educativ şi şeful comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calitatii vor monitoriza şi vor evalua  activitatile din programul “Şcoala altfel”.

Dupa încheierea vacanţei de primavară, în fiecare unitate de învăţământ, primul consiliu profesoral va analiza calitatea activitatilor organizate şi modalităţile de ameliorare a acestui program.

“ȘCOALA ALTFEL” ÎN VIZIUNEA UNUI CADRU DIDACTIC

           Ne aflăm anul acesta în faţa unei noi provocări:  Săptămâna” Școala altfel”.

Pentru aceasta, fiecare dintre noi a căutat să facă propuneri de activităţi  interesante,educative,cu o încărcătură socio-afectivă deosebită.Ne-am direcţionat căutările spre domenii de interes pentru elevii noștri,am primit oferte atractive.

Cred că este un moment să gândim “altfel”.Să punem în lumină zestrea de valori tradiţionale,să accentuăm în activităţile noastre specificitatea zonei din care facem parte.

Lângă noi, în zona Pucioasei, stau mărturii impresionante ale obiceiurilor străbune, ale ocupaţiilor locuitorilor, ale culturii acestor meleaguri binecuvântate.

Muzeul Etnografic din oraș așteaptă vizitatori. În localităţile Brănești și Vulcana Pandele, la Căminele culturale”Stan Rizescu și “Izvor de apă vie”putem vedea obiecte de preţ: costume populare autentice, obiecte ce au aparţinut unor personalităţi ale locurilor, documente scrise, monede, bancnote, dar și obiecte uimitoare care dovedesc  îndeletnicirile vechi ale localnicilor.

 Vă îndemn să urcaţi la Casa-atelier Gabriel Popescu și nu veţi regreta. Avem amintiri  plăcute despre aceste obiective. Elevii mei au fost impresionaţi de frumuseţea descoperită în” pragul casei”.

( Inv.Florina Diaconu- Sc. cu cls.I-VIII “Mihai Viteazul” Pucioasa)

 

CATEVA ACTIVITAŢI PROPUSE ÎN ŞCOALA NOASTRĂ

Clasa  I A- Excursie Bucureşti (Antipa,Circ)

Clasa  I B- “Sunt un mic antreprenor”-Magazin de vechituri

Clasa  I C- Incondeierea ouălor de Paște

Clasa a II-a A – Schimburi de experienta -primirea în vizită la şcoala noastră a   elevilor de la clasa a II-a, din Şcoala « Gr. Alexandrescu » Bezdead

Clasa a II-a B Valori străbune la minimuzeul sătesc vizită Brăneşti, Vulcana

Clasa a II-a C- Activitate de gospodărie- Salată de fructe

Clasa a III-a A- „Un personaj- o mască” – punerea în scenă a unor texte citite în orele de lectură

Clasa a III-a B- Vizionarea filmului “ Motanul încălţat”

Clasa a IV-a A- Vizita la Targoviste – Turnul Chindiei

Clasa a IV-a B- Vizită – Şcoala Fieni, Primăria Fieni, Mezeul de la Fabrica de Ciment

Clasa a IV-a C -Îngrijim parcul – activitate de colectare deşeuri

Clasa a V-a A- Atelier abilitati practice- origami

Clasa a V-a B  -Cu ghiozdanul la muzeu! -vizitarea Complexului Muzeal Curtea Domnească -Târgovişte

Clasa a V-a C -Ateliere de țesut și olărit- Centrul judeţean de cultură

Clasa a VI-a A- Excursie – Peştera Dâmbovicioara, Mausoleul de la Mateiaş ,  Castelul Bran

Clasa a VI-a B- Concurs de dans

Clasa a VI-a C -Să confectionam păpuşi

Clasa a VI-a D Atelier muzica – chitara

Clasa a VII-a A -Masa rotunda “ Drepturile omului- drepturile copilului”- vizionare   de film tematic

Clasa a VII-a B -Turneu de baschet / şah ( competiţie profesori – elevi)

Clasa a VII-a C -Vizionare film educativ despre impactul bolii SIDA si virusului HIV

Clasa a VIII-a A -Discuţii cu psihologul şcolii -noua viaţă de liceean

Clasa a VIII-a B -Cum ne comportăm la masă-  dezbaterea unui material pe această  temă(din revista şcolii); servirea unei pizze la restaurant

Clasa a VIII-a C -Excursie-Vizionare film 3 D , Bucureşti

 

 Coordonator programe şi proiecte educative,

profesor învăţământ primar,

Pincovici Alina-Ivona

Cum atragem elevii să citescă?- prof. înv. primar Toboşaru Laura

Lectura operelor literare, ca mijloc de instrucţie şi educaţie, are o importanţă deosebitã în pregãtirea tinerilor la intrarea în viaţă, în alegerea profesiei şi a modelului de urmat. Întrucât lectura este „un eveniment al cunoaşterii”, studiul cãrţilor de către elevi impune organizarea, îndrumarea şi supravegherea de către profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii, folosirea acesteia etc.

Multi profesori, însã, se confruntã cu o realitate care adeseori îi descumpăneşte: elevii lor nu citesc, nu valorizează lectura, într-un cuvânt nu se simt motivaţi pentru acest efort intelectual. De aceea , m-am gândit să atrag elevii mei prin promovarea în cadrul orelor de lectura a unor metode noi, atractive , care să le capteze interesul şi să le stârnească dragostea pentru lectură. Am încurajat elevii să citescă ceea ce le place şi apoi am valorificat ceea ce au citit în cadrul orelor de lectură prin folosirea unor metode ca : Jurnlul dublu, Metoda cadranului, Metoda ciorchinelui, Harta conceptuală. De asemenea, am încercat să îi fac pe elevi să  lege lecturile citite cu realitatea, cu experienţele lor de viaţă, i-am încurajat să îşi exprime opinia şi sentimentele pe care le-au trăit când au citit.  Sunt fericită că elevilor mei le place să citească şi că am reuşit să le inoculez acest “microb”- să citescă- , într-o lume în care calculatorul este principala pasiune a copiilor.

Vă prezint câteva imagini din caietele de lectură ale elevilor din clasa a II-a C :

Flori din fire – clasa a II-a C

This slideshow requires JavaScript.

Felicitari pentru mame-cls. a II-a C

This slideshow requires JavaScript.

Cu ghiozdanul prin muzeu-parteneriat

Cu ghiozdanul prin muzeu

 

 

Acesta este titlul parteneriatului încheiat între Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” din Pucioasa şi Complexul Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, proiect început în luna septembrie şi derulat pe parcursul întregului an şcolar în curs.

După ce, în luna ianuarie, l-am sărbătorit împreună pe POET, dedicându-i o expoziţie de picturi inspirate din creaţia eminesciană, expuse în Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni din Târgovişte, a venit rândul DRAMATURGULUI, a lui Nenea Iancu!

Astfel, constatând o dată în plus că opera lui Ion Luca Caragiale nu-şi pierde actualitatea, elevii şcolii noastre (elevi din clasele a VI-a B, a VII-a B şi a VIII-a B), îndrumaţi de doamnele profesoare Cristina Avram, Adriana Milu şi Aurora Zamfir, au realizat un colaj din momentele şi schiţele marelui clasic român, pe care l-au prezentat marţi, 28.02.2012, în holul Muzeului de Istorie din Târgovişte. Printre acestea, Lache şi Mache şi-au făcut simţită prezenţa, prin replicile pline de umor, de ironie şi chiar de sarcasm. Vorba lui nenea Iancu: “Cine zice Lache zice şi Mache şi vicerversa”…

Doamna muzeograf Iuliana Bor, gazda noastră, referent cultural şi responsabil cu proiectele educaţionale, ne-a asigurat un cadru extrem de plăcut, amenajând pentru actori un spaţiu special, având pe fundal tabloul scriitorului şi câteva elemente de decor, care ne-au transpus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Parteneri, invitaţi şi spectatori au fost elevii Şcolii „Matei Basarab” din Târgovişte, care ne-au şi delectat cu o secvenţă din memorabila schiţă „D.l Goe”. Pentru ca atmosfera să fie cât mai prietenoasă, i-am servit pe spectatorii noştri cu dulciuri şi am creat un spaţiu comun agreabil, în care împreună am savurat momentele despre care George Ranetti a afirmat în 1901: „Nu Momente, maestre, ci Monumente trebuia să-ţi botezi admirabilul volum!”

Actorii au încercat să dea o nouă viaţă personajelor din schiţele: „Căldură mare”, „Dascăl prost”, „Justiţie”, „Inspecţiune” şi din memorabilele scene despre crastavetele din familia cucurbitaceelor şi despre comeată - din schiţa „Un pedagog de şcoală nouă”.

Activitatea nu s-a încheiat odată cu „căderea cortinei”, ci a continuat în alt ton, unul elaborat, plin de admiraţie şi de curiozitate în acelaşi timp. Gazdele noastre, domnii muzeografi Elena Diaconu (Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni), Andrei Scărlătescu (Muzeul de Artă) şi Ana Ilie (Biserica Domnească şi Turnul Chindiei) au reuşit să stârnească încântare, respect şi chiar bună dispoziţie vizitatorilor, elevi, părinţi şi profesori deopotrivă. Prezentările interactive şi explicaţiile detaliate ne-au determinat să apreciem că ziua de marţi, 28 februarie2012 afost una deosebită, zi în care am realizat (unii – pentru prima dată) că aici, aproape de noi, la Târgovişte, a fost un adevărat centru de cultură, începând chiar cu a două jumătate a secolului al XIV-lea. Domnitori, cărturari, tipografi, scriitori, arhitecţi şi pictori de vază şi-au lăsat amprenta asupra vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti şi asupra dezvoltării culturii româneşti.

Activităţile „Cu ghiozdanul prin muzeu” continuă, iar elevii sunt încântaţi să participe la aceste expediţii culturale! Activitatea desfăşurată i-a învăţat că  gestul simplu poate deveni monumental.

… Iar undeva, în fundal, parcă-l auzim pe Nenea Iancu, autoironizându-şi propria monumentalitate: “Ştii, nici prea-prea, nici foarte-foarte…”.

 

Profesor Aurora Zamfir

Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” Pucioasa

Nor etichete

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.